Şumudică a reacționat după gafa lui Ignat, a făcut iureş şi a trecut la amenințări: „Noi suntem în vacanță. Iau jucători de la juniori”

Rapid a fost învinsă de FC Hermannstadt, în deplasare, cu un gol încasat în minutul 90+5, iar antrenorul Marius Șumudică a trecut la amenințări.

Echipa alb-vișinie va intra în play-off de pe locul 6, cu 23 de puncte după înjumătățire, și va juca în prima etapă, în deplasare, cu FCSB sau Universitatea Craiova.

Şumudică a amenințat că ia jucători de la echipa de juniori, după gafa lui Ignat

Rapid a fost foarte aproape să plece cu un punct de la Sibiu, dar FC Hermannstadt a înscris golul victoriei în minutul 90+5, prin Opruț, după o gafă a lui Ignat. De altfel, după ultimul fluier al arbitrului, acesta a început să plângă în hohote pe gazon și a fost liniștit greu de colegi.

Antrenorul Marius Șumudică a făcut iureș la declarațiile de după meci, fiind deranjat de atitudinea pe care au avut-o jucătorii alb-vișinii de-a lungul partidei.

„Se întâmplă. Îmi pare rău pentru Ignat, suferă, e un jucător tânăr. M-a deranjat atitudinea, noi suntem în vacanță. am venit să vizităm Sibiul. Cu mine nu merge așa. Dacă nu ai atitudine și nu îți dorești victoria, e o problemă, dar o să am eu grijă, voi discuta cu ei.

Când tratezi meciul așa, Dumnezeu te pedepsește! Am arătat ca o echipă care se mulțumeste cu puțin. Dacă nu-și vor schimba mentalitatea asta, se va întâmpla ce s-a îmtâmplat anul trecut. Iar cu asta nu pot fi de acord, chiar dacă iau jucători de la juniori.

Nu pot accepta așa ceva. Nu vreau să dau în ei, e o performanță că am ajuns în play-off, dar dacă nu avem agresivitate, nu avem atitudine. Mie îmi e rușine de oamenii ăștia. Nu se poate să nu câștigi un duel. Orice punct pe care îl câștigai azi era important.

Cu un punct, făceam 24, trebuie să înțelegem asta. Rapid trebuie să ajungă în cupele europene. Dacă nu, este un eșec, pentru mine, ca antrenor. Mi-l asum. Începe un alt campionat, mai avem 10 meciuri, mai avem meciurile din Cupa României. Trebuie să ne schimbăm atitudinea!”, a declarat el, potrivit DigiSport.

Rapid termină sezonul regulat pe locul 6, cu 46 de puncte, deci intră cu 23 de puncte în play-off. Conform tabelei Berger, va juca în prima etapă în deplasare cu echipa de pe primul loc. Singurele care pot ocupa respectiva poziție sunt FCSB (53 de puncte) și Universitatea Craiova (52 de puncte), care sunt adversare duminică, 10 martie, la ora 20:00, pe Arena Națională.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*